Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Gim

        de Marie Redonnet

(fragment din volumul Dubluri)

Ruină, depersonalizare, degradare, disoluţie: de astfel de „categorii negative” se foloseşte Marie Redonnet pentru a însufleţi – în măsura în care este posibil! – nişte instanţe mecanizate. Gim suportă cu stoicism metamorfoze dureroase, îşi vede tatăl murind treptat, odată cu vinderea morii la care lucrase întreaga viaţă; pleacă în lume, unde se izbeşte de situaţii absurde, iar răbdarea, firea muncitoare, inteligenţa nu-i folosesc la nimic. Încearcă să-şi mărească norma, lucrând cu patos stahanovist aproape. Însă, de fiecare dată, este azvârlit în afară, este forţat să o ia de la capăt, fiind prins în vâltorile unui cerc vicios, care nu-i oferă decât dreptul de a fi nostalgic. De altfel, acesta este motivul pentru care focul simulat din final îi oferă iluzia întoarcerii acasă, după lungi peripeţii, ca un Ulise postmodern. Focul „vinovat” din incipitul povestirii devine focul expiator, dar plin de blândeţe, din final, ceea ce susţine atât ciclicitatea experienţelor, cât şi recurenţa personajelor.

 

Pentru morar, contau doar fiul său, Gim, şi moara. Cât despre Gim, acesta îşi petrecea timpul la moară. Îl privea lucrând pe tatăl său. Vâzând şi întrebând mereu, cunoştea deja bine cum funcţiona moara. Trebuia doar să crească pentru a deveni morar la rândul său şi pentru a-l ajuta pe tatăl său. Mai ales că munca era dură pentru bătrânul care nu voia să angajeze pe nimeni.

Din cauza unui accident, morarul deveni incapabil să muncească la moară, iar Gim era prea tânăr pentru a-l înlocui. Atunci fu nevoit să-şi vândă moara. Nu peste mult timp, se făcu bine, dar nu mai avea chef de nimic. Era abătut. Îşi petrecea zilele în fotoliu, privind la vechea sa moară învârtindu-se. De când o vânduse, moara prospera. Noul morar angajase mai mulţi muncitori şi activitatea morii era mult mai însemnată decât odinioară. Toţi ţăranii din împrejurimi veneau aici să-şi macine grâul. Nu trecu mult până a noul morar să se îmbogăţească.

La doisprezece ani, Gim se angajă ca ucenic la moara copilăriei sale. Noul morar fu înţelegător cu Gim. Era încântat că l-a angajat. Însă nu trecu mult până ca Gim să-l dezamăgească. Era leneş, nu învăţa nimic. Îi ţinea din lucru şi pe ceilalţi morari. Dezordinea începea să domnească la moară din cauza proastei influenţe a lui Gim, care nu avea calităţile unui bun morar. Tatăl său nu-i reproşă nimic la întoarcere: nu-i mai păsa de moară. Gim se angajă în morile din împrejurimi. De fiecare dată, era trimis acasă din pricina atitudinii delăsătoare. Tatăl său căzu bolnav. Gim părea să nu observe asta. Lipsea din ce în ce mai des. Când tatăl muri, vându casa. Decise să plece din sătuc şi să meargă să muncească în oraşul în care nimeni nu-l cunoştea. În ajunul plecării sale, moara luă foc. Arse întreaga noapte. În ciuda eforturilor ţăranilor, nu putu fi salvată. Când Gim plecă în zori, din moară nu mai rămăsese nimic.

La oraş, era de lucru peste tot. Gim se angajă la un cărbunar, nea More. Trebuia să care sacii de cărbune. Era o slujbă groaznică şi prost plătită care nu-i prea convenea lui Gim, de constituţie slabă. Dar Gim nu se plângea deloc. Şeful său era mulţumit de el. Nu reuşise niciodată să păstreze acelaşi simbriaş şi iată că găsise acum angajatul model. Gim nu protesta când trebuia să care sacii prea grei. Nu cerea explicaţii. Era atât de serios că nu era nevoie ca nea More să-l păzească. Când stăpânul lipsea, Gem ţinea socotelile cărbunăriei. Căra sacii de cărbune seara, după ce muncise întreaga zi, fără să solicite bani în plus. Tot mai mulţumit de Gim, nea More se obişnui să lipsească des. Gim avea darul de a-i atrage pe clienţi. Comerţul cu cărbuni prospera. Pentru că mai tot timpul Gim se ocupa de magazie, nea More mai angajă pe cineva pentru a căra sacii de cărbuni. Magazia nu fusese niciodată atât de bine organizată ca acum. Profitul creştea. Nea More nu mai venea aproape deloc la magazie. Ducea o viaţă fără griji, călătorea. Revenindu-i bani mulţi, îl lăsa pe Gim să facă tot. Gim îi trimitea facturile, socotelile. Şi apoi într-o zi, Gim nu mai auzi nimic de la nea More. Dispăruse fără să lase vreo adresă. Gim rămase singurul răspunzător de magazie. Nu mai primea salariu. El era cel care ţinea afacerile şi care îl plătea pe angajat. După câtva timp, pentru că nea More nu mai apărea, Gim semna facturile. Considera aproape firească o asemenea situaţie. Afacerile prosperau.

Într-o dimineaţă, ajungând la magazie devreme ca de obicei, Gim avu o surpriză neplăcută. Găsi un panou mare în vitrină, pe care se putea citi clar: schimbare de proprietar. În spatele tejghelei, Gim zări un bărbat pe care nu-l mai văzuse până atunci. Era noul proprietar, nea Sure. Gim se prezentă şi fu îndată angajat. Ajunse deci din nou să care sacii de cărbuni. Se reapucă de ceea ce făcea mai demult fără să cârtească. Îşi dădu repede seama că noul proprietar nu se descurca când trebuia să cumpere cărbuni. Îi dădu aşadar câteva sfaturi. Nea Sure găsi sfaturile lui Gim atât de bune încât căpătă obiceiul să-l consulte când trebuia să ia o hotărâre. Gim era mereu pregătit să-l ajute. Rămânea până târziu la magazie după livrări. Nea Sure nu făcea nicio mişcare fără Gim. Gim era cel care cumpăra cărbuni şi rezolva problemele. Nea Sure se dezinteresa de magazie. Angajă un al doilea simbriaş pentru a-l ajuta pe Gim la magazie. De fiecare dată când lipsea, Gim se ocupa de tot. Nea Sure lipsea tot mai des. Într-o zi, nu mai reveni. De această dată, Gim fu mai ambiţios. Vru să mărească magazia. Tot profitul era reinvestit. Deveni cel dintâi cărbunar al oraşului. Niciun alt concurent nu putea să rivalizeze cu el. Gim angajă mai mulţi simbriaşi pentru a-şi onora toate comenzile.

Într-o zi, Gim primi o scrisoare prin care era înştiinţat că fusese concediat. Înainte de a închide magazia, trebuia să lichideze stocurile şi să facă actele pentru angajaţi. Gim nu îndrăzni să se opună. Făcu exact ce era cerut în scrisoare. Vându cărbunele depozitat în hangarul nou. Când magazia se goli, le dădu drumul angajaţilor şi închise tot. Se puse să caute un nou stăpân. După lungi căutări, se angajă la singurul cărbunar al oraşului care rezistase cu succes în faţa concurenţei. Din nou, Gim ajunse să care sacii cu cărbune. Slujba era groaznică şi prost plătită, ca la început. Dar cu timpul, Gim nu putea să mai ţină sacii în cârcă, suferind de spate îngrozitor. Fu epuizat încă de la primul său transport. Nu se plângea deloc, de frică să nu-şi piardă locul de muncă. De dimineaţă până seară, şeful său, nea Fore, se afla în faţa cântarului. La început, Gim îşi petrecea fiecare zi în faţa vechii magazii de cărbuni, care se degrada treptat. Zugrăveala se scorojea şi frumoasa insignă a cărbunarului era acoperită de rugină. Magazinul părea abandonat definitiv. Descurajat văzând asta, Gim hotărî să nu mai treacă pe strada aceea, chiar dacă trebuia să facă un ocol. Continua să care sacii de cărbuni. Merse în locuri tot mai îndepărtate. Sacii erau foarte grei. Gim îşi şubrezi sănătatea. Pieptul era bolnav şi tuşea. Cu toate aceastea, continua să muncească, incapabil să-şi abandoneze treaba.

Într-o dimineaţă, aflând la ce adresă trebuie să facă livrarea sacilor de cărbuni, Gim îşi dădu seama că era vorba de vechea magazie la care lucrase. Trecuseră nişte ani de când nu mai fusese pe acolo. Nu ştia nimic de vechea magazie. Avu surpriza să găsească o băcănie cu totul nouă în locul vechii magazii. Băcanul îi arătă locul, de care era foarte mândru. Era cea mai frumoasă băcănie din oraş, În fiecare zi, Gim revenea, aducând sacii de cărbune. Îi făcea plăcere să vorbească mult cu băcanul şi să-i facă mici servicii. Alegea pentru el cel mai bun cărbune, umplea cu vârf sacii. Lui Gim îi plăcea mai ales să coboare la subsol, unde se afla cuptorul care mistuia cărbunii aduşi. I se părea că pieptul bolnav era încălzit de acel foc şi că doar stând aşa se putea vindeca. Îşi petrecea toate zilele libere la băcănia în care ştia să se facă util. Drept recompensă, cobora la subsol. Stătea pe un scăunel instalat în faţa cuptorului. Visa să înceteze livrările de cărbune, pentru a se dedica băcăniei şi cuptorului.

În duminica ce urmă, băcanul fu nevoit să lipsească întreaga zi. Îl rugă pe Gim să-i ţină locul. Gim servi clienţii. Avu grijă de cuptor. Trebuia să îndese cărbuni în el pentru a nu se stinge focul. Întreaga săptămână, Gim se tot gândi la ziua de duminică, din care făcea o sărbătoare. Veni iar duminica, şi Gim se descurcă din nou foarte bine. Vându toată pâinea. În ciuda numărului mare de oameni din băcănie, nu uită nicio clipă să se ocupe de cuptor. Merită să se odihnească. Se aşeză pe scăunelul său şi privi focul. Îi era cald. Nu-şi mai simţea pieptul hârâit. Trecură orele fără să-şi dea seama. Fuse cea mai frumoasă duminică de multă vreme. La un moment dat, se ridică pentru a mai pune cărbuni pe foc. Băgă toţi sacii de cărbuni în gura cuptorului. În câteva minute, flăcările deveniră foarte înalte. Focul lumină tot subsolul. Atunci Gim deschise gura cuptorului. Flăcările cuprinseră aerul de jur-împrejur. Sufocat, Gim se trase înapoi pentru a contempla spectacolul. Când reveni băcanul, nu mai rămăsese nimic din magazinul său, nici din Gim. Focul distrusese tot.

Traducere şi prezentare de

Irina Georgescu

© 2007 Revista Ramuri